Specificul conceptului de boala in Psihoterapia Centrata pe Persoana (PCP)

Transcription

1 Specificul conceptului de boala in Psihoterapia Centrata pe Persoana (PCP) Georgeta Niculescu Notiunea elementara in conceptiile despre etiologie in psihoterapia centrata pe persoana este incongruenta. Cu cat este mai multa incongruenta, cu atat este mai multa suferinta. De fapt, incongruenta este esentiala pentru definitia pe care Rogers o da nevrozei: a fi nesincronizat (incongruent) cu propriul tau self. Nevoia de consideratie pozitiva este foarte importanta pentru selful care se dezvolta, iar importanta propriei trairi din punct de vedere al organismului poate fi ignorata in anumite conditii. Sunt preferate experientele in care copilul gaseste consideratie pozitiva din partea persoanelor cu care intra in contact: sunt cautate anumite experiente de dragul consideratiei pozitive, pe care o aduc cu sine. Nevoia de apreciere pozitiva il face pe om o fiinta sociala, orientata catre comunitate; in acelasi timp il aduce pe acesta in pericolul de interiorizare a valorilor si cerintelor, care nu sunt ale sale proprii (P Schmid, 2002). In realitate, datorita faptului ca societatea nu tine cont de tendinta noastra la actualizare, ca suntem fortati sa ne supunem unor conditionari, care nu sunt in concordanta cu valorizarile organismice si primim numai conditionat apreciere si auto-apreciere pozitiva, noi dezvoltam selful ideal. Incongruenta mai poate fi definita ca desemnand discrepanta psihointerna ce sustine conflicte, care ia nastere atunci cand experientele nu sunt percepute si acceptate ca experiente proprii pentru ca perceperea lor este respinsa si/sau ele pot fi simbolizate doar intr-o forma denaturata. Conflictul dintre nazuintele individuale si sociale reprezinta pentru individ pericolul autoinstrainarii (Finke 2004). In procesul de simbolizare, Biermann-Ratjen in 2003 si Gendlin in 1978 spun ca se constientizeaza senzatiile corpului, reprezentarile, sentimentele, ideile si cuvintele, care se raporteaza una la cealalta si se vor exprima ca un tot. Finalul procesului de simbolizare, incheiat cu succes, finalul felt sense are loc cu destindere clara si sesizabila fizic in sensul ca poti spune asta este ceea ce ma emotioneaza in acest moment!. Daca felt sens-ul (sensul simtit) nu poate fi dus pana la capat, aceasta destindere nu are loc. Deci experienta se constientizeaza prin senzatiile corpului, reprezentari, sentimente, idei si cuvinte, iar experienta constientizata complet este experienta profunda. Intotdeauna se simbolizeaza doar o parte a experientelor organismului ca intreg. Experientele in sensul conceptului centrat pe client sunt parti ale trairii, care pot fi constientizate intr-un anumit moment. Din experiente ele pot deveni experiente proprii, ca de exemplu miros o floare devine simt ca miros o floare. In 1977 Rogers descrie tulburarile psihopatologice astfel: continua instrainare intre self-concept si experienta conduce din ce in ce mai mult catre perceptii si comportament rigid.

2 Daca experienta este extrem incongruenta cu self-conceptul, sistemul de aparare va fi incapabil sa previna experientele care coplesesc self-conceptul ducand la dezorganizarea comportamentului. Cand dezorganizarea este considerabila, aceasta este conventional clasata ca psihoza. Categoriile diagnostice traditionale din psihopatologie ofera descrieri ale caracteristicilor starilor de distres ale persoanei (ca anxietatea si depresia) si simptome ale tulburarilor, etc. In viziunea PCP simptomele acestor tulburari pot rezulta dintr-o varietate infinita, probleme personale unice in viata, iar aceste categorii diagnostice nu ofera prea mult ajutor in terapie. Acestea sunt foarte folositoare in comunicarea profesionala si in intelegerea altor paradigme. Viziunea PCP asupra psihopatologiei nu exclude folosirea medicatiei, dar considera ca a da sens este un aspect central al existentei umane, iar medicatia trebuie calibrata cu atentie pentru a proteja si a avea grija de capacitatea clientului de a fi constient moment de moment, in legatura cu aspecte ale vietii sale. Sa fii fiinta umana inseamna sa experimentezi ca o persoana capabila sa inteleaga propria situatie, sa aleaga care este urmatorul pas corect in viata si sa traiasca in relatii in care poate intelege si poate fi inteleasa, in care poata fi valorizata si care poate valoriza. Acest punct de vedere ar putea avea implicatii etice si pragmatice pentru serviciile de sanatate mintala si pentru orice situatie de viata. C. R. Rogers vede persoana imbolnavita drept o persoana tulburata mai mult sau mai putin in aprecierea trairii ei, iar sanatatea mentala ca fiind perspectiva normala a vietii, şi considera boala mentala, criminalitatea si alte probleme umane, ca distorsiuni ale tendintei naturale. Modul de diferentiere intre boala si sanatate, in PCP, este orientat procesual: nu este vorba despre o clasificare rigida intre bolnav si sanatos, ci mai mult sau mai putin despre trairea psihica sanatoasa. Una dintre cele mai raspandite credinte printre terapeutii din alte orientari, despre PCP, este ca ar fi o metoda de interventie psihoterapeutica simpla astfel potrivita pentru forme usoare si acute de tulburare nu si pentru tulburarile profunde, iar psihoterapeutii in PCP, ca fiind naivii care se agata de un model optimist al persoanei, fac un angajament pentru o abordare non-directiva ce impiedica interventia efectiva si care au o antipatie pentru evaluare si diagnostic. Viziunea PCP, de regula, nu exclude posibilitatea disfunctiilor or a predispozitiilor genetice spre anumite tipuri de tulburari, dar sugereaza ca organizarea umana este atat de profund orientata spre proces incat fiinta umana va continua sa astepte sa dea sens chiar si atunci cand aspecte normale ale capacitatilor sale sunt deteriorate. Contactul psihologic, incongruenta si modalitatile de a fi in proces sunt cele mai importante aspecte ale modului in care este vazuta sanatatea mintala din perspectiva PCP.

3 I. Contactul psihologic; II. Incongruenta; III. Modalitati de a fi in proces. I. Contactul Psihologic si psihopatologia Prouty (2002) defineste pre-terapia ca o teorie a contactului psihologic avand radacinile in conceptia lui Rogers despre contactul psihologic, ca fiind prima conditie a relatiei terapeutice. Aceasta teorie a fost dezvoltata in contextul tratarii persoanelor psihotice si a celor cu intarziere mintala. In conceptia lui Prouty aceste persoane au un contact deteriorat si dificultati in legaturile interpersonale. Gary Prouty descrie contactul in termenii a trei nivele: reflectarea contactului, contacte functionale si contacte comportamentale. M. Warner (2002) acorda atentie rolului contactului in procesele dificile. Ea spune ca sa fii blocat in stabilirea contactul psihologic este aproape intotdeauna experimentat ca un mare chin. Defineste contactul psihologic drept capacitatea de baza a organismului de a putea trai, in mod semnificativ, in prezent cu sine si cu ceilalti atat verbal cat si non-verbal. Accentul nu se pune ca la Biermann-Ratjen, daca copilul este inteles empatic, congruent si pretuit, ci daca persoana de contact este prezenta psihic si daca la copil poate avea loc sincronizarea afectelor. Poti simti ceva daca celalalt se lasa simtit. II. Teoria incongruentei In PCP este explicat faptul ca incongruenta extrema duce la tulburari mentale. In cele 19 propozitii, Rogers (1951) spune: inadaptabilitatea psihologica exista cand organismul refuza experientele viscerale si senzoriale semnificative care, in mod consecvent, nu sunt simbolizate si organizate intr-un gestalt al structurii selfului. Cand aceasta situatie exista, exista o fundamentala sau potentiala tensiune. Tony Merry: Cand experimentam ceva ce nu se potriveste cu imaginea noastra despre noi insine, noi nu ne putem lipi in aceasta imagine, noi devenim tensionati, anxiosi, inspaimantati sau confuzi. Speierer merge si mai departe incat spune ca PCP este tratamentul incongruentei si diferentiaza diferite modele ale incongruentei. El merge dincolo de conceptele clasice ale PCP: diferite optiuni terapeutice pot fi oferite in acord cu nevoile individului si tulburarea sa. Biermann-Ratjen (1998) in abordarea incongruientei si psihopatologiei descrie tulburarile de stres posttraumatic, tulburarile psihogene si nevrozele. La baza tulburarilor sta experientierea incongruentei: 1. Persoana este incapabila sa simbolizeze complet si sa comunice verbal anumite experiente;

4 2. Persoana poate fi incapabila sa inteleaga si sa accepte diferite experiente ca experiente ale selfului; 3. Persoana poate experimenta diferite modalitati de aparare impotriva diferitelor experiente (reactii de stres, incongruenta acuta) sau diferite forme de stagnare in dezvoltarea selfului (incongruenta cronica); 4. In orice caz experientierea incongruentei va include tensiune fizica. III. Modalitati de a fi in proces Rogers (1961) face referire la viata ca la o curgere, un proces in schimbare in care nimic nu este fixat. El descrie sapte stadii ale procesului in terapie prin care un individ se schimba de la fixare catre un fluid fel de a fi. Este clar ca oamenii sunt definiti ca fiind in proces mai degraba decat ca apartinand unui tip de personalitate. Un proces al persoanei este modalitatea lui de a experientia si a intalni lumea, un mod de a da sens tuturor stimulilor si informatiilor la care el este expus. Procesul este cognitiv, comportamental, emotional si spiritual. Pentru M. Warner ideea de proces dificil reprezinta baza teoriei si practicii. Ea descrie trei tipuri de procese dificile: Procese fragile: cand cineva nu este in stare sa formuleze experientele intr-un anumit mod care este specific organismului, corpul decade in experiente de inutilitate, frica si durere somatica. Astfel de persoane nu reusesc in a tine sub observatie experientele la o intensitate de mijloc. Ei ajung greu la experiente personal-semnificative si emotionale si se intorc in ele. Ei au greutati in a accepta perspectiva unei alte persoane si in acelasi timp sa ramana in legatura cu propria experienta. Procese disociate: Clientii parcurg etape in care ei insisi sunt convinsi ca traiesc ca fiind diferiti, parti care nu se integreaza una in cealalta. Autoarea vede drept cauza a acestor situatii, gravele traume din copilarie. Procese psihotice: Warner se refera la Prouty cand descrie formele de traire psihotica, pacientii psihotici ca fiind impiedicati sa aiba contact cu selful, lumea si cu ceilalti. Primele teorii ale PCP privind dezvoltarea au fost reinterpretate pentru a oferi teorii ale dezvoltarii copilului si suport pentru diferite conceptii pentru a lucra cu oamenii care experimenteaza forme mai extreme de distres mental si emotional. Dar aceste conceptii diferite de abordare a psihopatologiei recurg la cele sase conditii necesare si suficiente pentru schimbarea constructiva a personalitatii. In psihoterapie tulburarea dintr-o relatie interumana cu persoane de contact relevante poate fi refacuta printr-o propunere relationala empatica, pretuita si congruenta. Rogers a descris schimbarea prin psihoterapie ca o miscare a unei forme nesanatoase, rigide in una sanatoasa, flexibila.

5 Abordarea in PCP este una fenomenologica. O abordare este fenomenologica daca directia, miscarea vine de la client catre terapeut: clientul arata si anunta. Pentru Peter Schmid a fi o persoana inseamna a dezvalui, a se revela pe sine in fata altuia si catre altii, dand posibilitatea co-experimentarii, iar Carl Rogers in cartea sa A deveni o persoana spune ca a fi persoana este mai degraba un proces, decat un produs. Bibliografie: 1. C. Rogers (1957) - The Necessary and Sufficient Conditions of Personality Change. Journal of Consulting Psychology. 2. C. Rogers (1959) - A Theory of Therapy, Personality and Interpersonal Relationships, as Developed in the Client-Centred Framework. In S Koch Psychology: A study of Science, Vol 3 3. C Rogers (1961) - On Becoming a Person: A Therapists View of Psychotherapy. 4. G.Lietaer, J. Rombauts, R.van Balen (1990) - Client-Centered and Experiential Psychotherapy in The Nineties. 5. Stephen Joseph and Richard Worsley (2005) Person Centred Psychopathology.